În general, rezistența la coroziune a titanului este relativ bună în mediul oxidant, cum ar fi acidul azotic, acidul cromic, acidul hipocloros și acidul percloric. În aceste medii, titanul poate forma un strat de peliculă compactă de oxidare care poate preveni eficient coroziunea ulterioară. Cu toate acestea, în acidul redus, cum ar fi soluția de acid sulfuric diluat și acidul clorhidric etc., din cauza distrugerii pasivității filmului de oxidare, viteza de coroziune a titanului este rapidă și va fi accelerată în funcție de creșterea temperaturii și a concentrației.
În acidul redus, adăugarea sării metalice grele poate juca un rol evident în inhibarea coroziunii. De exemplu, aliajul de titan paladiu și aliajul de titan nichel molibden, prin adăugarea unor anumite elemente metalice grele, vor avea o îmbunătățire semnificativă a rezistenței la coroziune în comparație cu titanul pur. Ca urmare, aceste aliaje pot avea o performanță bună în mediul specific de coroziune.
Titanul este unul dintre cele mai bune materiale metalice pentru echipamentele de încălzire a soluției de acid azotic. Când este supus la 60% acid azotic în jur de 193 de grade, schimbătorul de căldură din titan nu s-a găsit coroziune evidentă după utilizare de mulți ani. Chiar și la fierbere 40% și 68% acid azotic, viteza de coroziune a titanului poate fi rapidă, dar după un timp scurt, pasivitatea titanului poate fi restabilită rapid și viteza de coroziune va fi redusă în mod evident. Poate fi legat de inhibarea coroziunii produsă de ionii de titan în procesul de coroziune.
În acidul azotic la temperatură ridicată, rezistența la coroziune a titanului depinde de puritatea acidului azotic. Când concentrația de acid azotic este între 20% și 60%, fenomenele de coroziune sunt probabil evidente. Cu toate acestea, chiar și în concentrația de azot cu urme de ioni de metal, cum ar fi Si, Cr, Fe și Ti, acești ioni pot juca un rol în reducerea coroziunii titanului. Comparativ cu oțelul inoxidabil, titanul prezintă o rezistență mai mare la coroziune în soluțiile de acid azotic la temperaturi ridicate. În plus, produsul de coroziune cu titan (Ti4+) în sine este un inhibitor perfect de coroziune a acidului azotic.
În acidul sulfuric ventilat cu aer la temperatura camerei, titanul pur poate rezista la soluția de acid sulfuric mai puțin de 5%. Odată cu scăderea temperaturii, concentrația de soluție de acid sulfuric la care poate rezista titanul va fi îmbunătățită. Cu toate acestea, atunci când temperatura este ridicată până la punctul de fierbere a soluției, titanul poate fi coroziv chiar dacă concentrația soluției de acid sulfuric scade la 0,5%. La aceeași temperatură, dacă este ventilată cu azot, viteza de coroziune a titanului este mai rapidă decât cea a aerului. Această regulă de coroziune este practic aceeași în alți acizi anorganici redusi.
La temperatura camerei, titanul pur este capabil să reziste la acidul clorhidric mai puțin de 7%. Cu toate acestea, rezistența sa la coroziune va fi scăzută în mod evident odată cu creșterea temperaturii. Prin contrast, aliajul de titan nichel molibden poate rezista la soluția de acid clorhidric 9%, iar aliajul de titan paladiu poate rezista până la 27% acid clorhidric. Adăugarea de ioni de metale grele de înaltă valență (cum ar fi fier, nichel, cupru, molibden etc.) poate îmbunătăți semnificativ rezistența la coroziune a titanului, care este unul dintre motivele pentru care titanul poate fi aplicat cu succes la sistemul de acid clorhidric în industria hidrometalurgică.
În plus, la temperatura camerei, titanul pur poate rezista sub 30% soluție de acid fosforic. Cu toate acestea, concentrația de acid fosforic pe care o poate tolera va fi scăzută treptat. Când temperatura atinge 100 de grade, concentrația de acid fosforic poate fi menținută doar la aproximativ 2%, dar când temperatura ajunge la starea de fierbere, nu poate accelera coroziunea titanului.
În concluzie, rezistența la coroziune a titanului în diferite medii va avea diferențe semnificative datorită proprietăților sale chimice speciale și metodelor de aliere. În aplicația practică, trebuie să aleagă materiale de titan adecvate pentru a îndeplini cerințele de utilizare în funcție de mediul și cerințele specifice corozive.
